O traducere din Cesar Vallejo

O piatră neagră peste una albă

 Eu voi muri pe-o ploaie grea-n Paris,

Cândva, şi am această zi în minte,

Eu voi muri-n Paris şi nu mi-e teamă,

Probabil că-ntr-o joi, ca azi, de toamnă.

Da, joi va fi, căci astăzi, joi, eu scriu

Aceste versuri cu durerea-n umeri,

Şi azi, ca niciodată, m-am întors

Cu drumu-mi tot ca să mă văd eu însumi.

Cesar Vallejo va muri, el care

Fără-a lovi de toţi a fost lovit,

Cu o vergea, cu coarda cea mai dură.

Şi are martori zilele de joi,

Spinarea sa cu oasele zdrobite,

Însingurarea, drumurile, ploaia.

 

 Un  poem de Lucian Blaga

Veniţi după mine, tovarăşi!

Veniţi lângă mine, tovarăşi! E toamnă,

  se coace

  pelinul în  boabe de struguri

  şi-n guşe de viperi veninul.

 C-un chiot vreau astăzi să-nchin

  în cinstea sălbatecei mele minuni, care pleacă

  lăsându-mă singur,

  cu plânsul,

  cu voi

  şi cu toamna.

 Veniţi mai aproape! Şi cel ce are

   urechi de auzit să audă:

   durerile nu sunt adânci decât atuncea când râd.

Să râdă deci astăzi în mine

 amarul

 şi-n hohote mari să-şi arunce pocalul în nori!

Veniţi lângă mine, tovarăşi! Să bem!

Ha, ha! Ce licăreşte aşa straniu pe cer?

E cornul de lună?

Nu, nu! E un ciob dintr-o cupă de aur

   ce-am spart-o de boltă cu braţul de fier.

Sunt beat şi aş vrea să dărâm tot ce-i vis,

 ce e templu şi-altar.

Veniţi lângă mine, tovarăşi! Ca mâine-o să mor,

  dar vă las moştenire

superbul meu craniu, din care să beţi

pelin

când vi-e dor de viaţă,

şi-otravă

când vreţi să-mi urmaţi!

Veniţi după mine, tovarăşi!